Stiri locale: Social | 2008-07-23
In sedinta Consiliului Judetean de la sfarsitul acestei saptamani, unul dintre proiectele aflate pe ordinea de zi este cel care vizeaza aprobarea listei spatiilor proprietate privata a judetului care au destinatia de cabinete medicale si a spatiilor in care se desfasoara activitati conexe actului medical ce urmeaza a fi vandute. Este vorba despre 22 de cabinete situate in municipiul Ploiesti, toate aflate in Centrul Stomatologic nr 1 din Str Marasesti nr 18. Aceasta procedura vine ca urmare a aparitiei Ordonantei de Urgenta a Guvernului 68/2008 privind vanzarea cabinetelor medicale, dupa ce un alt act normativ care reglementa aceeasi situatie a fost declarat neconstitutional. Trebuie mentionat, insa, ca, in temeiul vechii legi, reprezentantii Consiliului Judetean au reusit sa vanda cele sase cabinete aflate pe Strada Romana nr 35. Pretul cel mai mare la care a fost vandut unul dintre aceste spatii a fost de 10.950 lei, iar cel mai mic de 4.403 lei. Conform noii legi, in termen de 45 de zile de la aprobarea listei cu spatiile medicale de pe Strada Marasesti, medicii vor putea depune cereri de cumparare. Pretul de vanzare pentru spatiul medical si terenul aferent se stabileste in momentul vanzarii, in urma unei negocieri directe intre cumparator si o comisie speciala, pe baza unei evaluari.
taguri: stiri locale prahova cabinete medicale
- Ialomiţa: Nevoie acută de grupa A2 pozitiv
- Dâmboviţa: Târgoviştenii rămân fără apă caldă timp de cel pu&
- Prahova: Contabilul unei primării, dat dispărut după un control al Curții de Conturi
- Prahova: Schimbare de conducere la Protecția Consumatorului
- Prahova: Rețea de 25 de persoane, prejudiciu de 100.000 de euro
- Dâmboviţa: Noaptea Muzeelor 2012, la Târgovişte
- Dâmboviţa: Viermele mărului ar putea compromite mare parte din producţia de mere
- Dâmboviţa: Mechel ar putea vinde combinatele din Romania
- Prahova: Statuia Libertatii a revenit pe soclu dupa aproape 18 luni
- Prahova: Ofițer de credite și alte 16 persoane, anchetate pentru credite cu acte false
Dâmboviţa: Târgoviştenii rămân fără apă caldă timp de cel pu& [2012-05-18]
Prahova: Contabilul unei primării, dat dispărut după un control al Curții de Conturi [2012-05-18]
Prahova: Schimbare de conducere la Protecția Consumatorului [2012-05-17]
Prahova: Rețea de 25 de persoane, prejudiciu de 100.000 de euro [2012-05-17]
Dâmboviţa: Noaptea Muzeelor 2012, la Târgovişte [2012-05-17]
Dâmboviţa: Viermele mărului ar putea compromite mare parte din producţia de mere [2012-05-17]
Dâmboviţa: Mechel ar putea vinde combinatele din Romania [2012-05-16]
Prahova: Statuia Libertatii a revenit pe soclu dupa aproape 18 luni [2012-05-16]
Prahova: Ofițer de credite și alte 16 persoane, anchetate pentru credite cu acte false [2012-05-16]
Prahova: Ar fi trebuit să circulăm pe Autostrada București-Ploiești [2012-05-16]
Donna Summer a murit [2012-05-18]
Arabii din State, supăraţi pe Sascha Baron Cohen [2012-05-18]
50 Cent, grav bolnav [2012-05-18]
17 mai in show-bizz [2012-05-17]
Obama, despre Beckham: Ar putea să le fie tată coechipierilor săi [2012-05-17]
Motivul despărţirii Angelinei de Thornton, dezvăluit 9 ani mai târziu [2012-05-17]
Începe cea de 65-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes [2012-05-17]
16 mai in show-bizz [2012-05-16]
Lady Gaga, interzisă la Jakarta [2012-05-16]
Will.I.Am va compune o piesă care va ajunge pe Marte [2012-05-16]