Stiri locale: Social | 2008-09-24
Adapostul pentru caini comunitari amenajat in Parcul "Constantin Stere" din Bucov este pe punctul de fi din nou plin la maxim. In prezent, din cele 550 de locuri, aproximativ 50 mai sunt libere, iar oamenii din conducerea adapostului spun ca ridicarile din Ploiesti decurg intr-un ritm acceptabil... momentan. Cum Legea 8/2008 interzice eutanasierea animalelor din aceste amplasamente, cu exceptia celor foarte violente sau care au boli incurabile, iar adapostul de la Bucov nu poate fi extins la nesfarsit, reprezentantii Primariei sustin ca soluţia este amenajarea unui nou amplasament. In acest sens, edilul şef al Ploiestiului, Andrei Volosevici, a avut luni o intalnire cu reprezentanti ai mai multor organizatii non-guvernamentale care se ocupa de protejarea animalelor, dar si cu persoane de la adapost si de la Colegiul Medicilor Veterinari. "Discutia a fost destul de incalcita. Au venit niste doamne carora nu le convenea cum e adapostul. Primarul a spus ca le da teren acestor asociatii, pentru un nou amplasament. S-a luat decizia sa se monteze niste corturi ca sa poata strange semnaturi de la ploiesteni pentru initierea in Consiliul Local a unui proiect pentru introducerea unei taxe speciale. Pana atunci, noi ne vedem de treaba noastra, mai sunt spatii la Bucov. Actiunea de colectare nu este in forta, e cat de cat normala", a declarat Gheorghe Fusu, administratorul adapostului.
taguri: stiri locale prahova ploiesti caini maidanezi
- Ialomiţa: Nevoie acută de grupa A2 pozitiv
- Dâmboviţa: Târgoviştenii rămân fără apă caldă timp de cel pu&
- Prahova: Contabilul unei primării, dat dispărut după un control al Curții de Conturi
- Prahova: Schimbare de conducere la Protecția Consumatorului
- Prahova: Rețea de 25 de persoane, prejudiciu de 100.000 de euro
- Dâmboviţa: Noaptea Muzeelor 2012, la Târgovişte
- Dâmboviţa: Viermele mărului ar putea compromite mare parte din producţia de mere
- Dâmboviţa: Mechel ar putea vinde combinatele din Romania
- Prahova: Statuia Libertatii a revenit pe soclu dupa aproape 18 luni
- Prahova: Ofițer de credite și alte 16 persoane, anchetate pentru credite cu acte false
Dâmboviţa: Târgoviştenii rămân fără apă caldă timp de cel pu& [2012-05-18]
Prahova: Contabilul unei primării, dat dispărut după un control al Curții de Conturi [2012-05-18]
Prahova: Schimbare de conducere la Protecția Consumatorului [2012-05-17]
Prahova: Rețea de 25 de persoane, prejudiciu de 100.000 de euro [2012-05-17]
Dâmboviţa: Noaptea Muzeelor 2012, la Târgovişte [2012-05-17]
Dâmboviţa: Viermele mărului ar putea compromite mare parte din producţia de mere [2012-05-17]
Dâmboviţa: Mechel ar putea vinde combinatele din Romania [2012-05-16]
Prahova: Statuia Libertatii a revenit pe soclu dupa aproape 18 luni [2012-05-16]
Prahova: Ofițer de credite și alte 16 persoane, anchetate pentru credite cu acte false [2012-05-16]
Prahova: Ar fi trebuit să circulăm pe Autostrada București-Ploiești [2012-05-16]
Donna Summer a murit [2012-05-18]
Arabii din State, supăraţi pe Sascha Baron Cohen [2012-05-18]
50 Cent, grav bolnav [2012-05-18]
17 mai in show-bizz [2012-05-17]
Obama, despre Beckham: Ar putea să le fie tată coechipierilor săi [2012-05-17]
Motivul despărţirii Angelinei de Thornton, dezvăluit 9 ani mai târziu [2012-05-17]
Începe cea de 65-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes [2012-05-17]
16 mai in show-bizz [2012-05-16]
Lady Gaga, interzisă la Jakarta [2012-05-16]
Will.I.Am va compune o piesă care va ajunge pe Marte [2012-05-16]