WYLFM | Statisticile dau motive de ingrijorare!

Statisticile dau motive de ingrijorare!

Stiri locale: Social | 2009-01-22

Potrivit unor date furnizate de Directia Judeteana de Statistica Prahova, la nivelul judetului, pentru primele luni ale acestui an se preconizeaza o scadere accentuata a activitatii in domeniul industriei prelucratoare si a constructiilor, in timp ce sectorul serviciilor si cel al comertului cu amanuntul vor stagna la nivelul inceputului lunii februarie. Conform datelor statistice, se prevede pentru perioada ianuarie-martie 2009 o scadere cu aproape 15% a volumului productiei, capitol si asa deficitar la nivel national. In stransa legatura cu aceasta scadere se afla si reducerea numarului de salariati. Sunt avansate aceste previziuni in contextul in care sunt constant reduse contractele si comenzile pentru piata interna si externa, desi preturile prezinta tendinte de crestere pentru aceeasi perioada. De asemenea, pentru primele luni ale lui 2009 cifrele arata o scadere a activitatii din sectorul constructiilor, pe fondul scaderii contractelor cu peste 30 de procente. Concomitent, este avuta in vedere si o scadere a numarului salariatilor, dar decizia de restrangere a activitatii din constructii este deja consacrata ca o masura cu caracter sezonier. In acelasi timp, insa, cresterea preturilor in toate domeniile de activitate este accelerata, pe fundalul crizei economice. In sectorul comertului cu amanuntul nu sunt previzionate schimbari majore pentru perioada urmatoare. Situatia economica in acest sector, conform datelor statistice, se va mentine in jurul acelorasi valori din luna decembrie a anului trecut, in contextul in care volumul de marfuri si comenzile prezinta tendinte de stabilitate. Pornind de la aceste elemente, nu vor exista variatii nici in ceea ce priveste numarul salariatilor, in sectorul comertului cu amanuntul neexistand, deocamdata, motive pentru a se proceda la reduceri de personal. Preturile se estimeaza ca vor creste usor in urmatoarele trei luni, dar nu intr-atat incat sa genereze o scadere masiva a cererii.

Catalin IONITA

WYLFM "Live" - Reluare

de la 22:00 la 23:30

Acum la WYLFM:

Se incarca...