WYLFM | Prahova: Alunecari de teren reactivate

Prahova: Alunecari de teren reactivate

Stiri locale: Social | 2010-01-08

Conditiile climatice de la inceputul acestui an au condus la reactivarea alunecarilor de teren, in mai multe localitati din judet. Prefectul Adrian Dobre si reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Prahova inspecteaza, in aceasta saptamana, toate zonele unde au fost reactivate alunecarile de teren


  Au fost, pana in prezent, evaluate alunecarile din comunele Bertea si Batrani, potrivit declaratiilor purtatorului de cuvant al Prefecturii Prahova, Mihai Condrescu. In alte trei localitati exista riscul reactivarii alunecarilor de teren daca va ploua sau daca zapada se va topi brusc, acestea fiind orasele Breaza si Comarnic, precum si comuna Brebu.
  Cea mai afectata localitate din judet este comuna Bertea, unde 120 de locuinte din satul Lutul Rosu sunt partial izolate, dupa ce drumul judetean 101T a fost blocat de tone de pamant ajunse pe carosabil in urma unei alunecari de teren. Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta a intervenit si a fost creat un drum pentru masini de teren si pentru carute, situatia fiind monitorizata in continuare a declarat prefectul judetului In comuna Batrani alunecarile de teren au afectat albia paraului din localitate, existand riscul formarii unei acumulari. Si in aceasta comuna, ca si in localitatile Breaza, Comarnic si Brebu care prezinta risc de alunecari de teren, situatia este monitorizata in continuare de reprezentantii Prefecturii Prahova.
  Dupa inspectarea tuturor zonelor afectate si cu risc de alunecari de teren, Prefectura Prahova va inainta Guvernului documentatiile in vederea solicitarii fondurilor necesare pentru efectuarea studiilor geologice si in functie de solutiile propuse de specialisti vor fi intreprinse si masurile pentru stabilizarea acestor zone.

de la : la :

Acum la WYLFM:

Se incarca...