Stiri locale: Social | 2009-02-03
Politia Comunitara Ploiesti a scos la concurs in mod frecvent posturile vacante, insa abia daca s-au ocupat, din cand in cand, cate unul sau doua. In ianuarie 2008, de exemplu, erau 26 de locuri libere, iar concursurile organizate de-a lungul anului au adus doar sase persoane noi. Acum, insa, institutia nu mai poate face angajari, din cauza ordonantei de Guvern care blocheaza posturile din administratie. Carmen Gheorghe, seful Politiei Comunitare Ploiesti, a declarat ca exista totusi o solutie in aceasta situatie. "Singura sansa este aprobarea proiectului Federatiei Nationale a Politiei Locale, prin care sa se schimbe atributiile institutiei. Astfel, am putea sa facem angajari", a declarat Carmen Gheorghe, marturisind ca, oricum, interesul tinerilor a fost destul de scazut, mai ales ca responsabilitatile sunt mari iar salariul nu e pe masura. "Ultimul concurs a fost pe 16 sau 17 decembrie si atunci am angajat trei persoane. Am observat ca fetele se descurca mai bine, pentru ca printre criterii se numara si invatatul din legislatie, care e destul de stufoasa, iar ele au obtinut note mai bune la asta", a mai spus seful Politiei Comunitare Ploiesti.
taguri: prahova ploiesti politia comunitara noi posturi
- Ialomiţa: Nevoie acută de grupa A2 pozitiv
- Dâmboviţa: Târgoviştenii rămân fără apă caldă timp de cel pu&
- Prahova: Contabilul unei primării, dat dispărut după un control al Curții de Conturi
- Prahova: Schimbare de conducere la Protecția Consumatorului
- Prahova: Rețea de 25 de persoane, prejudiciu de 100.000 de euro
- Dâmboviţa: Noaptea Muzeelor 2012, la Târgovişte
- Dâmboviţa: Viermele mărului ar putea compromite mare parte din producţia de mere
- Dâmboviţa: Mechel ar putea vinde combinatele din Romania
- Prahova: Statuia Libertatii a revenit pe soclu dupa aproape 18 luni
- Prahova: Ofițer de credite și alte 16 persoane, anchetate pentru credite cu acte false
Dâmboviţa: Târgoviştenii rămân fără apă caldă timp de cel pu& [2012-05-18]
Prahova: Contabilul unei primării, dat dispărut după un control al Curții de Conturi [2012-05-18]
Prahova: Schimbare de conducere la Protecția Consumatorului [2012-05-17]
Prahova: Rețea de 25 de persoane, prejudiciu de 100.000 de euro [2012-05-17]
Dâmboviţa: Noaptea Muzeelor 2012, la Târgovişte [2012-05-17]
Dâmboviţa: Viermele mărului ar putea compromite mare parte din producţia de mere [2012-05-17]
Dâmboviţa: Mechel ar putea vinde combinatele din Romania [2012-05-16]
Prahova: Statuia Libertatii a revenit pe soclu dupa aproape 18 luni [2012-05-16]
Prahova: Ofițer de credite și alte 16 persoane, anchetate pentru credite cu acte false [2012-05-16]
Prahova: Ar fi trebuit să circulăm pe Autostrada București-Ploiești [2012-05-16]
Donna Summer a murit [2012-05-18]
Arabii din State, supăraţi pe Sascha Baron Cohen [2012-05-18]
50 Cent, grav bolnav [2012-05-18]
17 mai in show-bizz [2012-05-17]
Obama, despre Beckham: Ar putea să le fie tată coechipierilor săi [2012-05-17]
Motivul despărţirii Angelinei de Thornton, dezvăluit 9 ani mai târziu [2012-05-17]
Începe cea de 65-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes [2012-05-17]
16 mai in show-bizz [2012-05-16]
Lady Gaga, interzisă la Jakarta [2012-05-16]
Will.I.Am va compune o piesă care va ajunge pe Marte [2012-05-16]