Stiri locale: Evenimente | 2009-05-08
Un număr de
25 de cadre militare active, în rezervă sau retragere, din arma Geniu, vor
efectua, luni, 11 mai, o vizită în municipiul FeteÅŸti, localitate în care a
funcţionat mai mulţi ani un regiment de pontonieri.
Vizita este prilejuită de aniversarea, la sfârÅŸitul lunii mai, a 150 de ani de
la înfiinÅ£area armei Geniu, pe parcursul acestei luni desfăşurându-se mai multe
manifestări dedicate acestui eveniment, cu scopul de a rememora ÅŸi readuce în
actualitate faptele de armă ale înaintaÅŸilor.
Sub genericul 'Întoarcere în timp - garnizoanele de la fluviu ale geniÅŸtilor',
cele 25 de cadre de la Brigada 10 Geniu 'Dunărea de Jos' vor ajunge la fostul
sediu al regimentului de pontonieri, în prezent sediu al unei societăţi de
transport local, unde vor fi prezentate istoricul şi activităţile desfăşurate
de acest regiment.
De menţionat este faptul că geniştii vor călători de la Brăila cu o navă, care va acosta la
debarcaderul din zona turistică, pe malul braţului Borcea. Participanţii se vor
deplasa apoi către Parcul central din municipiu, unde se va desfăşura o
ceremonie militară şi vor fi depuse de coroane de flori la Monumentul Eroilor
din partea AsociaÅ£iei OfiÅ£erilor în Rezervă ÅŸi Retragere de Geniu. Ceremonia va
fi încheiată cu un moment în care vor fi evocaÅ£i eroii geniÅŸti.
- Ialomiţa: Nevoie acută de grupa A2 pozitiv
- Dâmboviţa: Târgoviştenii rămân fără apă caldă timp de cel pu&
- Prahova: Contabilul unei primării, dat dispărut după un control al Curții de Conturi
- Prahova: Schimbare de conducere la Protecția Consumatorului
- Prahova: Rețea de 25 de persoane, prejudiciu de 100.000 de euro
- Dâmboviţa: Noaptea Muzeelor 2012, la Târgovişte
- Dâmboviţa: Viermele mărului ar putea compromite mare parte din producţia de mere
- Dâmboviţa: Mechel ar putea vinde combinatele din Romania
- Prahova: Statuia Libertatii a revenit pe soclu dupa aproape 18 luni
- Prahova: Ofițer de credite și alte 16 persoane, anchetate pentru credite cu acte false
Dâmboviţa: Târgoviştenii rămân fără apă caldă timp de cel pu& [2012-05-18]
Prahova: Contabilul unei primării, dat dispărut după un control al Curții de Conturi [2012-05-18]
Prahova: Schimbare de conducere la Protecția Consumatorului [2012-05-17]
Prahova: Rețea de 25 de persoane, prejudiciu de 100.000 de euro [2012-05-17]
Dâmboviţa: Noaptea Muzeelor 2012, la Târgovişte [2012-05-17]
Dâmboviţa: Viermele mărului ar putea compromite mare parte din producţia de mere [2012-05-17]
Dâmboviţa: Mechel ar putea vinde combinatele din Romania [2012-05-16]
Prahova: Statuia Libertatii a revenit pe soclu dupa aproape 18 luni [2012-05-16]
Prahova: Ofițer de credite și alte 16 persoane, anchetate pentru credite cu acte false [2012-05-16]
Prahova: Ar fi trebuit să circulăm pe Autostrada București-Ploiești [2012-05-16]
Donna Summer a murit [2012-05-18]
Arabii din State, supăraţi pe Sascha Baron Cohen [2012-05-18]
50 Cent, grav bolnav [2012-05-18]
17 mai in show-bizz [2012-05-17]
Obama, despre Beckham: Ar putea să le fie tată coechipierilor săi [2012-05-17]
Motivul despărţirii Angelinei de Thornton, dezvăluit 9 ani mai târziu [2012-05-17]
Începe cea de 65-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes [2012-05-17]
16 mai in show-bizz [2012-05-16]
Lady Gaga, interzisă la Jakarta [2012-05-16]
Will.I.Am va compune o piesă care va ajunge pe Marte [2012-05-16]