WYLFM | Dâmboviţa: O şcoală din Târgovişte închide porţile

Dâmboviţa: O şcoală din Târgovişte închide porţile

Stiri locale: Social | 2009-08-07

Åžcoala numărul 12 funcÅ£iona ca o anexă a ÅŸcolii numărul 9. În ultimul an ÅŸcolar, nu a avut înscriÅŸi decât 153 de elevi, astfel, că nu se putea completa nici măcar o clasă pe an. Asta în condiÅ£iile în care la ÅŸcolile centrale, efectivele depăşesc 1.000 de elevi, iar la cele de la marginea oraÅŸului sunt câte 300 de copii la o ÅŸcoală.

 
  ReprezentanÅ£ii Inspectoratului Åžcolar DâmboviÅ£a spun că o cauză a numărului redus de elevi ar fi ÅŸi amplasarea acesteia în apropierea altor ÅŸcoli, unele de tradiÅ£ie cum ar fi Åžcoala Diaconu Coresi din Aleea Trandafirilor. În mare parte, copiii vor fi îndrumaÅ£i spre Åžcoala nr. 8, dar decizia înscrierii copilului într-o unitate de învăţământ aparÅ£ine părinÅ£ilor. “Nu putem obliga părinÅ£ii să-i ducă acolo”, a precizat Gheorghe Dondorici, reprezentant al Inspectoratului Åžcolar DâmboviÅ£a.
  Cadrele didactice au parte de noi catedre din oraÅŸ. “Cadrelor didactice li s-au găsit alte catedre. Singurele persoane pentru care nu s-a găsi încă o soluÅ£ie sunt secretara ÅŸi bibliotecara ÅŸi asta pentru că sunt posturile blocate. Am solicitat însă la Ministerul EducaÅ£iei să deblocheze două posturi”, a adăugat Gheorghe Dondorici.

de la : la :

Acum la WYLFM:

Se incarca...