WYLFM | Dâmboviţa: DN 72 intră, în sfârşit, în reabilitare

Dâmboviţa: DN 72 intră, în sfârşit, în reabilitare

Stiri locale: Social | 2009-07-27

  Au început lucrările de reabilitare ÅŸi modernizare a drumului naÅ£ional 72, GăeÅŸti-TârgoviÅŸte- PloieÅŸti. Acesta este, de departe, cel mai prost drum naÅ£ional care străbate judeÅ£ul.  Gropile din asfalt le dau bătăi de cap ÅŸoferilor, mai ales în apropiere de GăeÅŸti.
  Numai anul acesta, au avut loc pe acest drum naÅ£ional 10 accidente, dintre care 5 grave, soldate cu răniÅ£i grav sau decese. Anul trecut, au fost 31 de accidente, dintre care 12 grave.
  Lucrările ar fi trebuit să demareze încă de anul trecut, dar acestea au fost mult întârziate de contestaÅ£iile depuse în urma licitaÅ£iilor. Termenul de finalizare a proiectului este de peste doi ani, dar ar putea fi terminat cu câteva luni mai devreme. “Constructorul ÅŸi-a luat angajamentul să termine într-un an ÅŸi trei luni, dar termenul de finalizare e de peste doi ani”, a declarat DragoÅŸ Paraschiv, directorul SecÅ£iei Drumuri NaÅ£ionale TârgoviÅŸte.
  InvestiÅ£ia totală estimată se ridică la 46 de milioane de euro, bani proveniÅ£i din fonduri structurale europene. Este posibil însă ca preÅ£ul final să fie mai mare. DeÅŸi programate iniÅ£ial să înceapă de la Găe

ÅŸti spre TârgoviÅŸte, lucrările vor fi pornite de la DărmăneÅŸti, la graniÅ£a cu judeÅ£ul Prahova. Firma care a câÅŸtigat licitaÅ£ia, Spedition UMB, este din Bacău.
  Traficul rutier nu va fi blocat sau deviat, lucrările desfăşurându-se, alternativ, pe câte un sens de mers.

de la : la :

Acum la WYLFM:

Se incarca...