WYLFM | Dâmboviţa: Anchetatorii au stabilit că incendiul de la cafenea a fost provocat

Dâmboviţa: Anchetatorii au stabilit că incendiul de la cafenea a fost provocat

Stiri locale: Social | 2011-01-19

Oamenii legii au făcut un prim pas spre dezlegarea misterului care plana asupra exploziei în urma căreia, barul „Tasty Cafe”, situat pe strada Negustorilor din TârgoviÅŸte, s-a făcut scrum. S-a stabilit că acÅ£iunea a fost intenÅ£ionată. Urmează acum să se stabilească cine se face vinovat de acest dezastru.


  Este arătat cu degetul chiar patronul localului, despre care se crede că ÅŸi-ar fi dat singur foc, pentru a pune mâna pe asigurare. De altfel, de ceva timp, acesta lipise un afiÅŸ în care anunÅ£a că vrea să vândă locul.
  „În momentul de faţă efectuăm cercetări. Ieri, poliÅ£iÅŸtii criminaliÅŸti au ridicat mai multe probe, mai exact urme, ce vor fi analizate în perioada următoare. Noi acum încercăm să găsim autorii faptei. Oricum, sunt luate în seamă atât varianta ca focul să fi fost pus de cineva rău intenÅ£ionat, dar ÅŸi pe cea în care patronul ÅŸi-ar fi dat singur foc pentru a pune mâna pe asigurare”, a declarat agent Raluca Trandafir, purtătorul de cuvânt al IPJ DâmboviÅ£a.
 
Citeste mai mult: adevarul.ro


 

Andrei

WylFM De Dimineata

de la 06:30 la 10:00

Acum la WYLFM:

Se incarca...