Stiri locale: Social | 2009-04-13
Un număr redus de
sindicalişti din metalurgie, circa 20 de persoane, de la combinatul de oţeluri
speciale Mechel şi Oţelinox a pichetat, vineri, timp de două ore, sediul
Prefecturii DâmboviÅ£a.
Liderii de sindicat de la cele două mari societăţi târgoviÅŸtene spun că, pe
fondul crizei economice, comenzile sunt reduse, astfel că patronatele sunt
nevoite să trimită oamenii în ÅŸomaj tehnic. SalariaÅ£ii din metalurgie vor să
tragă un semnal de alarmă despre situaţia gravă din domeniu şi cer
guvernanÅ£ilor să pună în practică măsurile anticriză, astfel încât angajaÅ£ii să
nu îÅŸi piardă locurile de muncă.
''Există o cantitate mare de produse finite pe stoc, iar comenzile sunt foarte
puÅ£ine. La nivelul firmei Mechel sunt pe stoc 67.000 de tone, iar în combinatul
de la TârgoviÅŸte peste 20.000 de tone. În condiÅ£ii de lucru normale, într-o
lună, capacitatea de producţie este de 40-45.000 de tone. Nu putem cu 10.000 de
tone vândute pe lună să ne reluăm activitatea'', a declarat liderul sindical de
la Mechel TârgoviÅŸte, Mihai Toma.
Peste 1.700 de angajaÅ£i ai combinatului de oÅ£eluri speciale Mechel TârgoviÅŸte
au fost, în luna martie, în ÅŸomaj tehnic, din cauza lipsei de comenzi. Mechel
are aproximativ 3.700 de angajaţi.
Combinatul a fost preluat în 2002 de firma elveÅ£iană Conares Trading, care a
devenit ulterior operatorul grupului metalurgic rus Mechel.
- Ialomiţa: Nevoie acută de grupa A2 pozitiv
- Dâmboviţa: Târgoviştenii rămân fără apă caldă timp de cel pu&
- Prahova: Contabilul unei primării, dat dispărut după un control al Curții de Conturi
- Prahova: Schimbare de conducere la Protecția Consumatorului
- Prahova: Rețea de 25 de persoane, prejudiciu de 100.000 de euro
- Dâmboviţa: Noaptea Muzeelor 2012, la Târgovişte
- Dâmboviţa: Viermele mărului ar putea compromite mare parte din producţia de mere
- Dâmboviţa: Mechel ar putea vinde combinatele din Romania
- Prahova: Statuia Libertatii a revenit pe soclu dupa aproape 18 luni
- Prahova: Ofițer de credite și alte 16 persoane, anchetate pentru credite cu acte false
Dâmboviţa: Târgoviştenii rămân fără apă caldă timp de cel pu& [2012-05-18]
Prahova: Contabilul unei primării, dat dispărut după un control al Curții de Conturi [2012-05-18]
Prahova: Schimbare de conducere la Protecția Consumatorului [2012-05-17]
Prahova: Rețea de 25 de persoane, prejudiciu de 100.000 de euro [2012-05-17]
Dâmboviţa: Noaptea Muzeelor 2012, la Târgovişte [2012-05-17]
Dâmboviţa: Viermele mărului ar putea compromite mare parte din producţia de mere [2012-05-17]
Dâmboviţa: Mechel ar putea vinde combinatele din Romania [2012-05-16]
Prahova: Statuia Libertatii a revenit pe soclu dupa aproape 18 luni [2012-05-16]
Prahova: Ofițer de credite și alte 16 persoane, anchetate pentru credite cu acte false [2012-05-16]
Prahova: Ar fi trebuit să circulăm pe Autostrada București-Ploiești [2012-05-16]
Donna Summer a murit [2012-05-18]
Arabii din State, supăraţi pe Sascha Baron Cohen [2012-05-18]
50 Cent, grav bolnav [2012-05-18]
17 mai in show-bizz [2012-05-17]
Obama, despre Beckham: Ar putea să le fie tată coechipierilor săi [2012-05-17]
Motivul despărţirii Angelinei de Thornton, dezvăluit 9 ani mai târziu [2012-05-17]
Începe cea de 65-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes [2012-05-17]
16 mai in show-bizz [2012-05-16]
Lady Gaga, interzisă la Jakarta [2012-05-16]
Will.I.Am va compune o piesă care va ajunge pe Marte [2012-05-16]