Stiri locale: Social | 2009-02-19
Poliţistul
care, săptăpmâna trecută, a condus la secÅ£ie un tânăr ce fotografiase două
maÅŸini de poliÅ£ie parcate neregulamentar într-o staÅ£ie de autobuz din
TârgoviÅŸte a fost sancÅ£ionat cu mustrare scrisă.
Conform unui comunicat al IJP DâmboviÅ£a, la aplicarea sancÅ£iunii disciplinare s-au avut în vedere ''activitatea desfăşurată, lipsa abaterilor, desistarea în anul 2008 faţă de faptele de corupÅ£ie ÅŸi integritatea dovedită de agent la testul de fidelitate efectuat de DirecÅ£ia Generală de InformaÅ£ii ÅŸi ProtecÅ£ie Internă''. În comunicat se mai arată că în cazul lui Andrei Gheorghe, cel care a fotografiat maÅŸinile de poliÅ£ie parcate neregulamentar, s-a propus Parchetului de pe lângă Judecătoria TârgoviÅŸte neînceperea urmăririi penale pentru infracÅ£iunea de sfidare a organelor judiciare.
La rândul său, tânărul a depus, după incident, o plângere penală împotriva poliÅ£iÅŸtilor care l-au reÅ£inut ÅŸi condus la secÅ£ia de poliÅ£ie. Pe internet a apărut ÅŸi un film făcut cu telefonul mobil de către cel implicat în incident, în care se aude cum acesta îi întreabă pe poliÅ£iÅŸti de motivul pentru care îl duc la secÅ£ie. Oamenii legii spun, în acest material înregistrat, că ''au fost deranjaÅ£i în timpul misiunii''.
taguri: dambovita masini politie fotografii
- Ialomiţa: Nevoie acută de grupa A2 pozitiv
- Dâmboviţa: Târgoviştenii rămân fără apă caldă timp de cel pu&
- Prahova: Contabilul unei primării, dat dispărut după un control al Curții de Conturi
- Prahova: Schimbare de conducere la Protecția Consumatorului
- Prahova: Rețea de 25 de persoane, prejudiciu de 100.000 de euro
- Dâmboviţa: Noaptea Muzeelor 2012, la Târgovişte
- Dâmboviţa: Viermele mărului ar putea compromite mare parte din producţia de mere
- Dâmboviţa: Mechel ar putea vinde combinatele din Romania
- Prahova: Statuia Libertatii a revenit pe soclu dupa aproape 18 luni
- Prahova: Ofițer de credite și alte 16 persoane, anchetate pentru credite cu acte false
Dâmboviţa: Târgoviştenii rămân fără apă caldă timp de cel pu& [2012-05-18]
Prahova: Contabilul unei primării, dat dispărut după un control al Curții de Conturi [2012-05-18]
Prahova: Schimbare de conducere la Protecția Consumatorului [2012-05-17]
Prahova: Rețea de 25 de persoane, prejudiciu de 100.000 de euro [2012-05-17]
Dâmboviţa: Noaptea Muzeelor 2012, la Târgovişte [2012-05-17]
Dâmboviţa: Viermele mărului ar putea compromite mare parte din producţia de mere [2012-05-17]
Dâmboviţa: Mechel ar putea vinde combinatele din Romania [2012-05-16]
Prahova: Statuia Libertatii a revenit pe soclu dupa aproape 18 luni [2012-05-16]
Prahova: Ofițer de credite și alte 16 persoane, anchetate pentru credite cu acte false [2012-05-16]
Prahova: Ar fi trebuit să circulăm pe Autostrada București-Ploiești [2012-05-16]
Donna Summer a murit [2012-05-18]
Arabii din State, supăraţi pe Sascha Baron Cohen [2012-05-18]
50 Cent, grav bolnav [2012-05-18]
17 mai in show-bizz [2012-05-17]
Obama, despre Beckham: Ar putea să le fie tată coechipierilor săi [2012-05-17]
Motivul despărţirii Angelinei de Thornton, dezvăluit 9 ani mai târziu [2012-05-17]
Începe cea de 65-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes [2012-05-17]
16 mai in show-bizz [2012-05-16]
Lady Gaga, interzisă la Jakarta [2012-05-16]
Will.I.Am va compune o piesă care va ajunge pe Marte [2012-05-16]