WYLFM | Ambasadorul Marii Britanii s-a intalnit cu autoritatile locale!

Ambasadorul Marii Britanii s-a intalnit cu autoritatile locale!

Stiri locale: Economic | 2008-11-13

Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Robin Barnett, s-a aflat, miercuri, in Ploiesti, unde a avut o serie de intalniri cu autoritatile locale si a vizitat firma cu capital englez Unilever. Robin Barnett a declarat ca a dorit o intalnire cu autoritatile locale in contextul crizei economice mondiale, pentru a discuta despre masurile necesare traversarii acesteia. Diplomatul a afirmat ca nu poate comenta deciziile firmelor private legate de eventuale disponibilizari de personal, daca acestea vor avea loc. Potrivit ambasadorului, unul dintre domeniile care prezinta interes pentru investitorii englezi, inclusiv in Prahova, este protectia mediului. De asemenea, el a apreciat ca decizia Ford de face investitii importante la Craiova reprezinta "un lucru foarte interesant" pentru producatorii de componente din Marea Britanie. Primarul municipiului Ploiesti, Andrei Volosevici, a declarat ca discutiile avute cu Robin Barnett au avut un caracter general si s-au referit la faptul ca exista investitori englezi care intentioneaza sa-si dezvolte afaceri in Ploiesti datorita potentialului economic ridicat al zonei. Prefectul Doru Marius Nechiti a declarat, dupa scurta intrevedere cu ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, ca oaspetele a apreciat ca Romania a realizat multe in domeniul atragerii investitiilor straine, dar a remarcat ca nu s-a ocupat in egala masura si de capitalul romanesc. De asemenea, discutiile s-au axat pe asigurarile date de oaspetele englez ca vor fi cautate solutii comune de trecere peste criza economica.

Claudius DOCIU

Siesta

de la 14:00 la 17:00

Acum la WYLFM:

Se incarca...