Stiri locale: Social | 2009-04-10
Lucrările
de reabilitare a Drumului NaÅ£ional 72 GăeÅŸti-TârgoviÅŸte-PloieÅŸti vor demara în
câteva săptămâni, a declarat, joi, deputatul PD-L de DâmboviÅ£a Iulian Vladu.
Acesta spune că a făcut mai multe demersuri la Ministerul Transporturilor în
legătură cu acest drum ÅŸi a primit asigurări că lucrările vor începe în
două-trei săptămâni.
''Anul acesta s-a reuşit alocarea banilor pentru reabilitarea DN 72. Lucrările
au fost întârziate din cauza contestaÅ£iilor, săptămâna trecută s-a rezolvat
problema cu contestaÅ£iile. Am promisiuni de la Ministerul Transporturilor că în
două-trei săptămâni încep lucrările de reparaÅ£ii'', a precizat deputatul PD-L
din colegiul 8 Găeşti, Iulian Vladu.
Contractul de reabilitare a DN 72 GăeÅŸti-TârgoviÅŸte-PloieÅŸti prevede o
investiţie de peste 47 de milioane de euro. Termenul de execuţie a celor 67 de
kilometri ce urmează a fi reabilitaţi este de trei ani şi se va lucra
alternativ pe câte un sens de mers, din cauză că nu sunt rute ocolitoare. DN 72
nu a mai fost modernizat din 1963, astfel că, în ultimii 46 de ani, nu s-a mai
intervenit pe acest drum decât cu tratamente la covorul asfaltic.
ReprezentanÅ£ii SecÅ£iei Drumuri NaÅ£ionale TârgoviÅŸte spun că DN 72 s-a degradat
foarte mult în ultimii ani, este plin de gropi, iar structura de beton este
degradată în proporÅ£ie de aproape 90%.
taguri: dambovita ploiesti targoviste reabilitare DN 72
- Prahova: Ploieștiul spune NU ACTA
- Prahova: Program normal in toate scolile din judet
- Ialomiţa: Situaţia traficului rutier
- Dâmboviţa: EPIDEMIE DE RUBEOLĂ: 47 de cazuri în numai 7 zile
- Prahova: Lukoil, amendat pentru mirosuri neplăcute
- Prahova: Harababură în şcoli! Cine a vrut s-a dus la ore
- Ialomiţa: Şcolile rămân închise
- Prahova: 70 de şcoli închise. Marți și miercuri, cursurile se suspendă
- Prahova: Personalul Ploiesti Vest-Iasi, anulat. Vezi cum se circula pe celelalte rute
- Dâmbovița: Nu se mai dă examen pentru permis la Târgoviște
Prahova: Program normal in toate scolile din judet [2012-02-09]
Ialomiţa: Situaţia traficului rutier [2012-02-09]
Dâmboviţa: EPIDEMIE DE RUBEOLĂ: 47 de cazuri în numai 7 zile [2012-02-08]
Prahova: Lukoil, amendat pentru mirosuri neplăcute [2012-02-08]
Prahova: Harababură în şcoli! Cine a vrut s-a dus la ore [2012-02-08]
Ialomiţa: Şcolile rămân închise [2012-02-07]
Prahova: 70 de şcoli închise. Marți și miercuri, cursurile se suspendă [2012-02-07]
Prahova: Personalul Ploiesti Vest-Iasi, anulat. Vezi cum se circula pe celelalte rute [2012-02-07]
Dâmbovița: Nu se mai dă examen pentru permis la Târgoviște [2012-02-07]
AVERTIZARE METEOROLOGICA [2012-02-06]
Al Pacino, tată la 71 de ani [2012-02-09]
Clooney: Nu pot fi un tată bun [2012-02-09]
8 februarie in show-bizz [2012-02-08]
Madonna, un nou turneu mondial [2012-02-08]
Kylie Minogue, hărţuită pe Twitter [2012-02-08]
Jennifer Aniston: Nu mă mai întrebaţi de Brad Pitt [2012-02-08]
7 februarie in show-bizz [2012-02-07]
Madonna, senzaţie la gala Super Bowl [2012-02-07]
Viaţa prinţesei Diana va fi spusă de fostul său bodyguard, într-un film [2012-02-07]
Rango, marele câştigător Annie Awards [2012-02-07]